SUA nu consideră manifestațiile de la Kiev drept o „lovitură de stat”

SUA nu consideră manifestațiile de la Kiev drept o lovitură de stat
Casa Albă a apreciat luni că manifestațiile de la Kiev nu constituie o lovitură de stat și a calificat drept "inacceptabilă" reprimarea protestatarilor de către poliție, relatează AFP.
Publicat: 02/12/2013, 23:49
Actualizat: 02/12/2013, 23:49

Casa Albă a apreciat luni că manifestațiile de la Kiev nu constituie o lovitură de stat și a calificat drept „inacceptabilă” reprimarea protestatarilor de către poliție, relatează AFP.

„Cu certitudine, nu considerăm manifestațiile pașnice drept o lovitură de stat”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui american Barack Obama, Jay Carney, după ce premierul ucrainean Mikola Azarov a denunțat „o lovitură de stat” în Ucraina.

„Violența autorităților împotriva manifestanților pașnici, sâmbătă dimineața, la Kiev, este inacceptabilă”, a afirmat Carney.

Referindu-se la cazul jurnaliștilor răniți în protestele de la Kiev, Carney a subliniat că Statele Unite „îi îndeamnă pe liderii ucraineni să respecte (drepturile la) libertatea de exprimare și de reuniune”.

Aceste drepturi „sunt fundamentale pentru o democrație sănătoasă și pentru respectarea valorilor universale, de care depinde parteneriatul Statelor Unite cu Ucraina”, a adăugat Carney.

Anterior, Azarov a declarat că manifestațiile din Ucraina în favoarea integrării europene se asemănă cu o „lovitură de stat”.

„Ceea ce se întâmplă prezintă semnele unei lovituri de stat. Este ceva foarte grav. Noi avem răbdare, dar nu vrem ca partenerii noștri să creadă că totul le este permis”, a spus Azarov.

Președintele ucrainean, Viktor Ianukovici a renunțat, săptămâna trecută, la negocierile Ucrainei în vederea semnării acordului de asociere cu UE. Această decizie a dus la organizarea unor manifestații proeuropene în mai multe orașe din Ucraina. Ulterior, forțele de ordine au intervenit în Piața Independenței din Kiev, unde aproximativ 1.000 de manifestanți rămăseseră în urma protestelor de vineri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Când vom ști cine a câștigat alegerile prezidențiale din SUA
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
A erupt vulcanul Lewotobi Laki-laki din Indonezia! Nouă persoane au murit și zeci de mii...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Loredana Groza, aspru criticată pe internet. Marea nemulțumire a fanilor ei
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Rinda Hartner, adevărul despre averea Ronei Hartner. Cine se ocupă de fiica regretatei artiste, Sumayla
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Testele pe animale, promițătoare pentru reîntinerirea inimii, chiar și după un atac de cord